Dl. Stavros Menegos, Directorul Entersoft pentru cercetare-dezvoltare, a fost selectat drept Directo

Entersoft anunță cu mare onoare că domnul Stavros Menegos, Directorul de cercetare-dezvoltare al companiei, a fost selectat pentru a fi Director Regional Microsoft. Angajamentul Entersoft pentru inovare, împreună cu investițiile semnificative și continue în cercetare și dezvoltare, au contribuit decisiv la selectarea domnului Menegos de către Microsoft. Astfel Microsoft recunoaște abilitățile și realizările sale în mai multe domenii importante, cunoștințele sale profunde în tehnologie și afacerile IT, calitățile sale de lider și de pionier în domeniul IT, precum și capacitatea sa de a împărtăși din cunoștințele și expertiza acumulate, atât în cadrul unor evenimente unde este frecvent invitat ca speaker, dar și in mediul online.

Un total de 130 de profesioniști din întreaga lume participă la programul Director Regional Microsoft, pentru a ajuta echipele de dezvoltare de produse software să folosească la maximum potențialul lor tehnologic în comunitățile R&D și să obțină cele mai bune rezultate în proiectele lor de cercetare. Programul Director Regional Microsoft are la bază anumite principii specifice, participarea este individuală și valabilă timp de 2 ani, directorii regionali aleși nu sunt angajați Microsoft și nu sunt plătiti pentru această poziție.

Dl Menegos a menționat: “Dinamica Entersoft, experiența echipei de management, strategia sa pe termen lung împreună cu investițiile semnificative în tehnologie, sunt sursele tuturor cunoștințelor acumulate și fundamentul pentru alegerile sale de succes în domeniul tehnologic. Selectarea mea ca director regional Microsoft este onorabilă și voi contribui la acest program cu mare entuziasm. Sunt convins că voi avea ocazia de a-mi îmbogăți și extinde aria de cunostinte, atât din colaborarea cu Microsoft cât și cu alti directori regionali de dezvoltare care participă la acest program, și în acelasi timp voi împărtăși din ideile și cunoștințe mele, cu scopul dezvoltării unor instrumente, soluții și servicii inovatoare”.